Handbalul feminin, „Bundesliga” României! Transferată de CSM, Turey completează Dream Team-ul adus în țară în ultimii ani

Redactor:
Marius Hutu
Handbalul feminin,
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Emilia Turey (29 ani) a semnat până în vară cu CSM București, cu drept de prelungire până în 2016. Extrema stângă ar putea debuta sâmbătă, în București, contra Coronei Brașov
  • Rusoaica a sosit încă din 30 decembrie în România, iar Revelionul l-a petrecut în compania colegelor de echipă de naționalitate ucraineană

Liga Națională de handbal feminin a fost în ultimii ani o piață atractivă pentru multe jucătoare importante despre hotare, dar și pentru mai toate tricolorele. Condițiile financiare oferite mai ales de Oltchim au determinat multe handbaliste de prim rang să aleagă România.

Rivalitatea dintre Oltchim și Rulmentul, dar și ambițiile pe plan internațional ale celor două grupări în anii 2005-2006 i-au determinat pe principalii sponsori să bage adânc mâinile în buzunare pentru a-și asigura serviciile unor jucătoare care pot decide oricând meciuri. Liga Națională a devenit brusc interesantă imediat după ce România a obținut medalia de argint la Campionatul Mondial de la St. Petersburg. După acest rezultat, majoritatea tricolorelor au fost convinse să revină în țară pentru a evolua la Oltchim ori Rulmentul! Jucătoare gen Steluța Luca, Narcisa Lecușanu, Lumimișa Huțupan-Dinu, Valentina Ardean, Ionela Stanca, Simona Gogârlă și mai târziu Aurelia Brădeanu au acceptat să semneze cu Vâlcea sau Brașov, la vremurile respective toate aceste transferuri fiind catalogate drept „bombe”! Asta pentru că era greu de presupus că echipele din România își permit să facă achiziții de lux.

Întoarcea în masă a jucătoarelor de lot din România a dat un semnal puternic și pentru multe handbalsite de peste hotare. Între timp, întrecerea internă a devenit între primele 3-4 țări la nivel de salarii și nu i-a fost greu să aducă în sălile de prin țară handbaliste precum Woo Sun Hee (cea mai bună extremă dreaptă în mai mulți ani, chiar și la ultimul CM), Katarina Bulatovic, Marija Jovanovic (campioane olimpice), Amandine Leynaud, Alisson Pineau (vicecampioane mondiale), Silvia Navarro (podiumuri olimpice, mondiale și europene), Ekaterina Vetkova (campioană mondială) sau Alexandrina Barbosa și Yeliz Ozel (finaliste ale Ligii Campionilor). Ultima intrată pe lista este rusoaica Emiliya Turey, extrema stângă a naționalei Rusiei la cele mai importante rezultate din era „Trefilov”. Handbalista de 29 de ani a semnat chiar înainte de Anul Nou cu CSM București, iar sâmbătă ar putea să-și facă debutul în restanța cu ASC Corona Brașov.

Turey este triplă campioană mondială cu Rusia

Ca și palmares, la capitolul „sosiri în România”, cu Emiliya Turey (29 ani) ar rivaliza probabil doar Katarina Bulatovic, iar acest lucru doar prin prisma titlului olimpic cucerit în 2012 și a Ligii Campionilor câștigate cu Slagelse și Buducnost. Rusoaica este triplă campioană mondială (2005, 2007, 2009), vicecampioană olimpică (2008) și câștigătoare a Ligii Campionilor în 2007, cu Slagelse. De asemenea, la Mondialul din 2011 a fost desemnată cea mai bună extremă stânga!

5 echipe au avut-o pe Turey în lot până să ajungă la CSM București: Astrakhan, Slagelse, FCK Handbold, Itxako și Rostov

Cum a reușit CSM-ul să legitimeze o astfel de handalistă? „A fost chiar mai simplu decât am crezut. Un impresar ne-a propus-o (n.r. în sezonul 2012-2013 a jucat la Astrakhan). Am semnat pe șase luni cu Turey, cu drept de prelungire pe încă doi ani”, ne-a declarat Bogdan Vasiliu, președintele secției de handbal de la CSM București. Extrema stângă a sosit în România pe 30 decembrie 2013, iar Revelionul l-a petrecut alături de ucrainencele Glibko, Zaremba și Shutska.

CSM București și-a făcut o strategie pe următorii 16 ani

Prin legitimarea rusoaicei, dar și a Marilenei Gherman, pretențiile CSM-ului au crescut. Sau impunerea unei calificări în cupele europene nu mai pare chiar atât de îndrăzneață. „Am adus aceste jucătoare ca să ne putem îndeplini obiectivul. Ambițiile noastre nu se opresc aici. Ne propunem ca în doi ani să atacăm și titlul”, a mai spus oficialul CSM-ului, care nu a exclus varianta unui nou transfer de marcă în perioada următoare: „Deocamdată nu putem spune nimic, dar poate mai transferăm o jucătoare chiar și mai importantă ca nume decât Turey. Toate însă la timpul lor”. Gruparea bucureșteană a lucrat în ultimele săptămâni la un plan pe teren lung, astfel că la club au fost aduși aproximativ 1.800 de copii și juniori. „Strategia este făcută pe următorii 16 ani. Suntem într-un moment zero”, a concluzionat Bogdan Vasiliu.

 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Călin Georgescu i-a folosit imaginea unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria României: ”Nu ne-am dat acceptul”
Călin Georgescu i-a folosit imaginea unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria României: ”Nu ne-am dat acceptul”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
Lovitură mare pentru FCSB! Andrea Compagno, pe punctul de a semna cu marea rivală din Superliga
Lovitură mare pentru FCSB! Andrea Compagno, pe punctul de a semna cu marea rivală din Superliga
Surpriză uriaşă! Andrea Mandorlini este aproape de o revenire şocantă, la o lună după ce a fost la un meci din Superliga: cu ce club negociază
Surpriză uriaşă! Andrea Mandorlini este aproape de o revenire şocantă, la o lună după ce a fost la un meci…
Cum arată casa în care locuiește Andreea Marin! Imagini senzaționale cu vila luxoasă: cadă în dormitor și o grădină ca-n filme
Cum arată casa în care locuiește Andreea Marin! Imagini senzaționale cu vila luxoasă: cadă în dormitor și o grădină ca-n…
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
CNA cere Comisiei Europene să investigheze TikTok pentru campania lui Călin Georgescu: Manipularea opiniei publice şi exploatarea tinerilor
CNA cere Comisiei Europene să investigheze TikTok pentru campania lui Călin Georgescu: Manipularea opiniei publice şi exploatarea tinerilor
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale. Decizie radicală
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur…
Cine e omul care i-a adus succesul lui Călin Georgescu. Câte milioane de euro a băgat în promovare
Cine e omul care i-a adus succesul lui Călin Georgescu. Câte milioane de euro a băgat în promovare
Dan Diaconescu aruncă bomba. Adevărul ascuns despre Călin Georgescu: Vă arăt mesajele
Dan Diaconescu aruncă bomba. Adevărul ascuns despre Călin Georgescu: Vă arăt mesajele
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×